Calificare fantastică
România va avea sigur o reprezentantă în turul 3 la US Open. Aleasa va fi stabilită în urma duelului dintre Ana Bogdan și Monica Niculescu. Prezentă pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, Ana a oferit o revenire fantastică în jocul cu Sorana Cîrstea. Sportiva din Sinaia a învins-o, 2-1 la general, pe Sorana chiar dacă desfășurarea partidei spunea altceva.
Primul set l-a pierdut la zero, iar la al doilea a revenit după 2-5 în fața tenismenei din Târgoviște! Până la urmă, Ana a trecut de Sorana, după ce a câștigat următoarele două game-uri, 7-5, 6-2, la capătul unei ore și jumătate de joc. În urma succesului memorabil, Ana Bogdan s-a ales și cu un cec în valoare de 77.000 de dolari. Următoarea adversară, Monica Niculescu, a fost mai bună decât Barbara Strycova, impunându-se cu 6-3, 6-7, 6-1, la capătul a aproape două ore şi jumătate de joc. La acest moment, Ana ocupă locul 116 WTA, în timp ce Monica Niculescu se află pe locul 58 în ierarhia mondială. Cele două se vor confrunta mâine, pentru un loc în turul 3 la Flushing Meadows.