Camerele de precolectare revin în blocurile turn
Autoritățile ploieștene reintroduc obligativitatea camerelor de precolectare a deșeurilor în blocurile turn. După mai mulți ani în care aceste spații au fost închise din cauza costurilor și a mirosurilor neplăcute, municipalitatea vrea acum să readucă ordinea și curățenia în sistemul de colectare a gunoiului.
Decizia vine după numeroase plângeri ale locatarilor privind disconfortul și aglomerația create la platformele de gunoi din fața blocurilor. În ultimii ani, multe camere de precolectare au fost transformate în spații tehnice sau pur și simplu închise, iar locatarii au fost nevoiți să ducă resturile menajere direct afară.
Fără aceste spații, problemele de igienă s-au amplificat, iar operatorii de salubritate au reclamat că nu pot ridica deșeurile în condiții conforme. Pentru a remedia situația, Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești a decis reamenajarea și redeschiderea camerelor de precolectare, conform normelor actuale de salubritate.
În prezent, avem 390 de camere de precolectare la blocurile turn și 241 de platforme pentru cele cu patru etaje. Autoritățile spun că vor să redea funcționalitatea acestor spații, dar și să asigure condiții decente de igienă și siguranță pentru locatari.
Reamenajarea camerelor de precolectare se va face etapizat, iar asociațiile de proprietari vor trebui să asigure igienizarea periodică a acestor spații. Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi consistente.
O măsură care, spun autoritățile, va aduce mai multă curățenie și ordine în blocurile turn, dar și un pas important pentru un oraș mai civilizat.



