Câmpina curată
Proiectul „Let’s do it, România!” are succes în fiecare an! 24 septembrie este zi de curăţenie naţională, în care oameni de toate vârstele îşi unesc forţele pentru a salva natura, strâng tone de gunoaie din zonele verzi de care fiecare dintre noi ar trebui să avem grijă. Şi Câmpina participă la salvarea mediului înconjurător. Zeci de echipe s-au strâns în această dimineaţă în faţa Primăriei şi au plecat echipaţi spre zonele indicate. În anul voluntariatului, pentru oameni este o plăcere să participe la astfel de acţiuni, pentru că binele şi-l fac lor, în primul rând. Cu spor şi voie bună, sacii au fost rapid umpluţi cu deşeurile lăsate de … nepăsători. Instituţii de învăţământ, membrii ai partidelor, firme, asociaţii şi fundaţii, toţi au participat la curăţenia ţării. Anul acesta, şi elevii Şcolii de Agenţi au luat atitudine pentru natură! Let’s do it, România este proiectul care dă rezultate! O ţară frumoasă merită oamenii ei frumoşi, care să iubească tot ce-i înconjoară.



