Câmpinencele au fost sărbătorite

Aşa au fost întâmpinate câmpinencele care în seara de 5 martie au ajuns la Casa De Cultură Geo Bogza. Un zâmbet, o floare, o urare de bine şi… un spectacol pe cinste. Acesta a fost „tratamentul” de care invitatele au avut parte. Plus un concurs de miss, care a făcut ca juriul să stea mult pe gânduri. Preşedintele comisiei de cultură, cel care a tras sforile pentru ca spectacolul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, a fost de acord cu primarul: alegerea celei mai frumoase concurente a fost o sarcină grea. Ceea ce s-a întâmplat pe scenă a făcut publicul să aplaude îndelung. Printre cei care au dorit să le ofere un mărţişor muzical câmpinencelor s-a numărat şi Daniel Iordăchioaie, care s-a ferit, însă, să dea un pronostic în ceea ce priveşte câştigătoarea concursului de miss. Un moment aparte a fost cel de dinaintea desemnării fetei care va purta timp de un an titlul de miss Câmpina. Momentul în care pe scenă a urcat Nico, artistă cunoscută la nivel naţional. A vrut să cânte pentru toate femeile care au fost prezente în sală. Şi… a venit momentul în care juriul s-a retras pentru deliberări. După discuţii destul de îndelungate s-a hotărât: miss Câmpina este… Claudia Gogu! Un spectacol pe cinste, de care femeile din Câmpina s-au bucurat. O organizare bună, un show deosebit al teatrului Toma Caragiu, din Ploieşti, şi un rezultat al concursului de miss care a mulţumit majoritatea sălii.