Sport

Campioni și vicecampioane

Ploieștiul se poate mândri cu doi handbaliști campioni mondiali universitari. Este vorba despre portarul Ionuț Iancu și extrema Nicolae Ungureanu. România a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Universitar găzduit de Spania. Naționala studențească s-a impus cu 28 la 20 împotriva Coreei de Sud, reușind o performanță istorică. Tricolorii au cucerit din nou titlul mondial după o pauză de 29 de ani! Iancu și Ungureanu sunt născuți la Ploiești, dar joacă la CSM București, respectiv CSA Steaua. Un alt handbalist, Cosmin Capotă, a jucat sezonul trecut la CSM Ploiești, iar acum s-a bucurat, împreună cu ceilalți colegi, de aurul cucerit la Malaga.

Portarul Iancu a avut o evoluție fantastică de-a lungul turneului, fapt ce a atras atenția unor superputeri, cum ar fi Barcelona, care l-au luat în vizor pentru un eventual transfer. Baieții au avut o susținere puternică și din partea fetelor. Cu o zi în urma tricolorele universitare și-au trecut în palmares medaliile de argint. Fetele antrenate de Costică Buceschi au fost învinse, în finală, de echipa țării gazdă. La obținerea locului 2 și-au adus contribuția și două jucătoare de la CSM Ploiești, portarul Elena Șerban și interul Nicoleta Tudor. Alte patru jucătoare sunt prezente, în acestă săptămană, la Ploiești. Naționala României a dat startul pregătirilor pentru Olimpiada de la Rio. Iar Patricia Vizitiu, Gabriela Perianu, Mădălina Zamfirescu și Denisa Dedu se vor bate pentru unul din cele 15 locuri disponibile în lotul României pentru Olimpiada braziliană.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co