Căruţă spulberată de o autoutilitară, doi răniţi la Filipeștii de Târg
Accident grav, în această dimineață, pe Drumul Județean 101P, în localitatea Filipeștii de Târg, județul Prahova.
Un tânăr de 22 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo condus de un bărbat de 51 de ani. În urma impactului, atât conducătorul căruței, cât și o femeie în vârstă de 77 de ani, aflată alături de acesta, au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Echipajele de poliție rutieră din Câmpina au ajuns rapid la fața locului, iar victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate de urgență la spital.
Conform primelor verificări, aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru șoferul de 22 de ani, în timp ce conducătorul atelajului hipo a fost testat negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt în plină desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.



