CAS şi DSP nu se închid
Marţea trecută ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu anunţa că în perioada următoare Casele Judeţene de Sănătate şi Direcţiile de Sănătate Publică locale vor fi închise. Astăzi, oficialul a întors-o ca la Ploiești infirmând cele declarate anterior, spre surprinderea cadrelor medicale. Managerul Spitalului Municipal Câmpina, Călin Tiu, este de părere că închiderea celor două instituţii nu ar fi adus altceva decât haos. Casele Judeţene de Sănătate şi Direcţiile de Sănătate Publică locale au un rol important în sistemul medical, iar închiderea acestora ar fi însemnat ca pacienţii să nu mai beneficieze de servicii medicale. Managerul Spitalului Municipal Câmpina, Călin Tiu, crede că oamenii care lucrează în aceste două instituţii merită mult mai multe aprecieri.


