Căsătorii în casă nouă
Serviciul de Evidența Persoanelor are un nou sediu! Până de curând, buletinele ploieștenilor se emiteau la sediul de pe Șoseaua Vestului, în timp ce cununiile civile se țineau la primărie. De astăzi, toate acțiunile desfășurate de acest serviciu vor fi făcute în noul sediu, de pe Bulevardul Independenței. Clădirea este amplasată chiar peste drum de Casa Căsătoriilor. Municipalitatea a încercat să achiziționeze fostul sediu, dar negocierile cu proprietarii nu au fost fructificate, astfel că a fost realizată o altă investiție menită să rezolve problemele. Este de așteptat să se vadă o îmbunătățire în colaborarea personalului care se ocupă de aceste lucruri. Serviciul nu este folosit doar de ploieșteni, ci și de locuitorii unor comune aflate în imediata vecinătate a municipiului. Aproximativ 400.000 de persoane sunt arondate acestui compartiment, fără a le pune la socoteală pe cele cu reședință în oraș.



