Ce își doresc romii, de ziua lor
By
Astăzi s-a sărbătorit Ziua Internațională a Romilor, aniversare oficializată din 1971, la Congresul Mondial al Romilor, desfășurat la Londra. La Ploiești, reprezentanții acestei etnii ne spun că s-au abținut să facă sărbătoare mare, având în vedere că suntem în perioada postului.
Pentru a marca totuși ziua festivă de astăzi, Ion Micuță ne spune că mâine, la Muzeul de Artă din Ploiești vor fi expuse lucrări de artă ale romilor și se vor desfășura discuții tematice în prezența autorităților locale și județene.



