Actualitate

Cea mai plauzibilă variantă pentru Liga a 2-a

În eșalonul secund sunt mai multe opțiuni pentru continuarea sezonului. Cea mai plauzibilă variantă este disputarea în sistem play-off/play-out. Semnalul a fost dat de președintele FRF, Răzvan Burleanu, care a declarat, recent, că cele 14 etape rămase sunt foarte greu de jucat într-un timp scurt. De aceea, Federația se gândește tot mai des la sistemul practicat și la prima ligă, play-off pentru primele opt clasate și play-out pentru restul celorlalte zece echipe. Costel Lazăr, directorul sportiv al Petrolului, susține că această variantă este favorabilă echipei care, oricum, este pregătită pentru orice. Gruparea ploieșteană ocupă locul cinci în clasament, dar este la doar un punct distanță de față de locul doi care asigură promovarea, și trei, cel care te trimite la baraj. Lazăr consideră aberantă interzicerea antrenamentelor în grupuri mai mari având în vedere că la magazine sau în alte părți, sunt mii de oameni la cumpărături, iar echipa nu poate să se antreneze în șapte sau zece jucători. Oficialul petrolist “le bate obrazul” unor cluburi din liga secundă care au încălcat starea de urgență și au început antrenamentele mai devreme. Cere ca Rapidul, și mai nou Miercurea-Ciuc, să fie sancționate deoarece nu este corect față de celelalte competitoare. Astăzi, s-a desfășurat o nouă videoconferință cu federația și cluburile din Liga a 2-a pentru a lămuri mai multe aspecte legate de revenirea la antrenamente, dar și pentru restartul campionatului.

 

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co