Cele mai mici voleibaliste sunt mari!
Cele mai mici voleibaliste ale României sunt mari. Şi la propriu şi la figurat! Tricolorele under 16 joacă în premieră calificări la Campionatul European şi sunt aproape de cea mai mare performanţă a lor. Ele au reuşit să învingă Cehia după un meci cu impact emoţional, de peste doua ore! Au întors-o la Ploiești după o partidă dramatică. Au câștigat primul set după care cehoaicele au revenit impunându-se în următoarele două. Însă româncele nu s-au lăsat şi s-au impus cu 3-2 în Sala Olimpia.
Naţionala a fost la înălţime şi pentru că au în componenţă jucătoare care se apropie de doi metri la nici 16 ani! Teodora Iancu şi Paula Partnoi au spus că le era ruşine de public şi mai ales de familii dacă nu câștigau. Aşa, s-au impus în setul decisiv şi de bucurie au sărit în braţele părinţilor!
Selecţionerul Adi Radu a spus că fără suportul publicului echipa nu ar fi câștigat. Iar el a rămas calm şi răbdător transmițându-le jucătoarelor să creadă în victorie până la capăt.
Mâine, România trebuie să se monteze maxim în fața Slovaciei și dacă va reuși va merge la cel mai tănăr Campionat European.



