Actualitate

Chinezii, la un pas de obține contractul pentru autostrada Ploiești-Brașov

Varianta în care autostrada Ploiești-Brașov ar putea fi construită de o asociere de firme din China și Turcia, prin parteneriat public-privat prinde tot mai mult contur.
Comisia Națională de Strategie și Prognoză a încheiat negocierile și a ajuns la o înțelegere cu asocierea China Communications Construction Company – Makyol Insaat Sanayi Turizm.
Urmează ca cele două firme să vină cu oferta finală.
Comisia de evaluare va decide apoi dacă le atribuie sau nu contractul.
Parteneriatul public-privat înseamnă că partenerul privat va suporta 75 la sută din costul investiției, plus costurile de întreținere și operare, iar statul, 25 la sută.
Valoarea contractului este estimată la aproximativ 1,36 miliarde de euro.
Pentru a recupera investiția se va introduce o taxă de autostradă de 6, 3 euro pe suta de kilometri.
Însă, numai din taxă nu se vor putea acoperi costurile de construcție și operare, astfel încât, statul va trebui să suporte diferența.
Experiența altor țări ne arată că parteneriatul public-privat nu este cea mai fericită variantă.
În primul rând pentru că, de cele mai multe ori, costurile reale depășesc cu mult estimările.
Iar, în al doilea rând, drumurile nu sunt gata la termenele stabilite.
De exemplu, grecii au finalizat astfel de șosele, în parteneriat public-privat, cu o întârziere de patru ani.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co