Chiriaşi cu ghinion

Locuiesc cu chirie în imobilul cu numărul 31, de pe bulevardul Culturii, din Câmpina, într-o casă situată între Institut şi Electrica. Unii sunt chiriaşi de mai bine de 30 de ani. S-au simţit bine, până acum. Numai că iarna grea care a căzut peste municipiu, a început să le creeze probleme din ce în ce mai mari. Prima pe listă este cea a acoperişului, care a cedat sub greutatea zăpezii. Oamenii ar vrea să îl repare, dar nu au cu ce. Apa care se topeşte a ajuns până la parter. Oamenii folosesc tot felul de recipiente, în încercarea de a nu lăsa apa să le ajungă în apartamente. Numai că nu prea reuşesc. Florina Mirică, o femeie care locuieşte la parter, se uită, fără să poată face nimic, cum curge apa pe pereţii locuinţei. Sesizările locatarilor au ajuns la urechile celor din serviciul ADPP din cadrul Primăriei Câmpina. Se va rezolva problema, numai că nu acum. Se aşteaptă o îndreptare a vremii, pentru ca angajaţii să se poată urca pe acoperiş.