Cine este proprietar?
Situatie dramatica pentru o familie din Breaza. Oamenii au fost scoși din casă, cu forța, de autoritati. Cei cinci au ajuns acum in situatie de a dormi sub cerul liber. Este vorba despre executarea unei hotărâri judecătorești de evacuare.
Chiar dacă s-au opus, până la urmă executorul a pătruns în casă și le-a scos lucrurile afară.
La fața locului a fost chemat și un echipaj de la ambulanță care a verificat starea de sănătate a unei batrane evacuate.
Conflictul este vechi, de aproape 30 de ani și a pornit de la o moștenire pe care o pretind atat Constantin Florea, în vârstă de 75 de ani cat și Viorica Lungu, sora acestuia. Cei doi, se pare ca au titluri de proprietate asupra aceleiași case și pe anumite porțiuni de teren, iar fiecare sustine ca are dreptatea de partea sa. Cert este ca de atata amar de vreme, fratii stau din procese in procese.
Cei doi frați nu au fost astăzi prezenți la evacuarea forțată – fratele fiind bolnav, iar Viorica Lungu este de negăsit, susțin cei din familie. În schimb, alături de executor a fost Cătălin Mihalache, un al treilea proprietar, care a cumpărat imobilul și terenul, acum cativa ani, de la Viorica Lungu.
Familia Florea a mai fost evacuată o dată din aceeași locuință, în 2007. Oamenii sustin ca vor contesta acum evacuarea și se vor judeca în continuare pentru dreptul de proprietate asupra casei părintești. Ramane astfel de vazut cine are dreptate in tot acest caz.