Cine este vinovat de retrogradarea liceelor din Prahova
Șase colegii tehnologice din județul Prahova și-au pierdut, de anul acesta, titulatura onorifică de colegii și au redevenit licee. Este vorba despre colegiile “Toma Socolescu”, “Elie Radu” și “Lazăr Edeleanu”, din Ploiești, și de cele din Valea Călugărească, Plopeni, precum și “Constantin Istrati” din Câmpina. Pierderea titulaturii este, de fapt, o retrogradare, cauzată de rezultatele slabe de la Bacalaureat obținute de elevii acestora.
Cele șase colegii declasate vor rămâne cu statutul de licee tehnologice încă cinci ani de acum încolo, până la reevaluare. La polul opus se află Liceul Tehnologic din Măneciu care, datorită procentului mare de promovabilitate de la Bac, a obținut titulatura de colegiu.
Pe de altă parte, directorii colegiilor retrogradate susțin că vina nu le aparține și că nu sunt de ajuns doar eforturile profesorilor, atâta vreme cât elevii nu își dau silința să obțină rezultate mai bune.