Actualitate

Colectare selectivă a deşeurilor

Putem colecta în sfârşit selectiv gunoaiele reciclabile, însă nu toţi vrem sau mai bine spus, prea puţin ne interesează. Recent, în zona centrală a oraşului Sinaia s-au montat tomberoane pentru hârtie, sticlă şi plastic-metal. Primele rezultate? Administraţia locală din staţiunea, împreună cu firma de salubritate, a extins odată cu încălzirea vremii, selectarea materialelor reciclabile în zonele frecvantate de turişti şi în spaţiile destinate agrementului. Deocamdată, tomberoanele, au fost amplasate în 7 locaţii din staţiune: pe Frunica, la Mănăstrirea Sinaia, în curtea Bisericii Sfântul Ilie, pe Platou Izvor, pe Aleea Carmen Sylva, la intrarea în Parcul Dimitrie Ghica şi în centru. Conducerea staţiunii speră că investiţia nu a fost în zadar. Avem pubele noi, deci teoretic nu ar trebui să aruncăm deşeurile tot la voia întâmplării. Reciclarea reprezintă colectarea, separarea şi procesarea unora dintre componentele deşeurilor pentru transformarea lor în produse utile. Totuşi, România este una dintre codaşele Europei la acest capitol, deoarece până acum nu a fost pus la punct un sistem pentru colectarea selectivă a gunoaielor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co