Comando pentru titlu
Petrolul a repetat lupta pentru titlul național. Însă a făcut-o la paintbal. Lotul ploieștean a profitat de după-amiaza liberă oferită de staff-ul tehnic și a participat la programul „fotbalul altfel”. Galben-albaștrii au fost împărțiți de antrenorul Contra în două echipe. În cea roșie, condusă chiar de el, s-au aflat, între alții, Mutu, Pecanha, Hoban și Romario. În timp ce trupa „verzilor” a combătut cu Bornescu, Guilherme, Geraldo, Mustivar, Zicu și chiar maseurii. Cei mai mulți fotbaliști s-au crezut Arnold, în vreme ce portughezul Geraldo a preferat să pozeze în „Rambo”. Verzii au luat primii steagul advers în timp ce Bornescu a capturat o bandană roșie și s-a infiltrat în tabăra adversă. Rafalele bilelor colorate au trezit pădurea, iar ambele echipe au mai punctat câte o dată, astfel că lupta s-a terminat la egalitate. Fotbaliștii Petrolului speră ca în campionat să obțină numai victorii care să-i ducă spre titlul suprem în România. Până atunci, fotbaliștii Petrolului tocmai s-au întâlnit cu foștii coechipieri Grozav și Bokila, în amicalul cu Terek Groznai, ultimul din al doilea cantonament de pregătire.



