Concurs Naţional de Sărituri peste Obstacole
Baza Hipică Sport Horse Câmpina este şi în acest an gazdă a unei competiţii de mare importanţă. Concursul Naţional de Sărituri peste Obstacole – Câmpina Grand Prix & Trofeul Memorial Oprea Berechet se va desfăşura în perioada 7 – 10 Iunie 2012, pe dealul Muscel, la Observator. În cele patru zile de eveniment puteţi vedea un spectacol adevărat, 15 probe la diferite categorii. Joi, vineri şi sâmbătă concursul începe la orele 10.00, iar duminică puteţi merge la Baza Hipică Sport Horse Câmpina de la ora 9. Între 7 şi 10 iunie se vor întrece 75 de cai ai celor mai mari cluburi din România. Intrarea este liberă şi pe lângă faptul că vi se oferă un eveniment bine organizat şi un spectacol al participanţilor, aveţi şi ocazia să licitaţi un ponei sau să faceţi donaţii în scopuri caritabile. Concursul Naţional de Sărituri peste Obstacole îşi aşteaptă publicul.



