“Consilierul Onorific al Primarului”
Ploieștenii sunt invitați de autorități să devină consilieri onorifici ai primarului. Edilii vor ca prin acest program cetățenii să participe direct la administrarea orasului, prin semnalarea și rezolvarea problemelor din cartierul in care locuiesc. Prima etapa a proiectului va fi lansata vineri, 25 noiembrie. De la aceasta data, in fiecare zi lucratoare, oricand intre orele 10.00 – 14.00, orice ploiestean care vrea sa se implice in mai binele cartierului in care traieste, poate depune la Registratura Primariei sau pe adresa de e-mail primar@ploiesti.ro o solicitare de inscriere in programul Consilier Onorific al Primarului, document in care motiveaza pe scurt dorinta de a se implica in rezolvarea problemelor comunitatii. In intervalul 25 noiembrie – 5 decembrie va fi facuta selectia membrilor primului Corp al Consilierilor Onorifici. Acestia vor primi legitimatiile care le atesta calitatea, in cadrul ceremoniei care va avea loc la Sala Europa din Palatul Administrativ, la data de 9 decembrie. Urmatorul proces de selectie si legitimare va avea loc in intervalul 13 – 27 februarie 2016.



