Actualitate

Contra, în programul “a doua casă”

Pentru selecționerul Cosmin Contra, Ploieștiul reprezintă ”a doua casă”, datorită perioadei petrecute la Petrolul. De aceea, el a ales ca ultimul test și primul joc oficial din Liga Națiunilor să se dispute pe stadionul „Ilie Oană”. Ultima verificare va avea loc astăzi, de la ora 20:30, în fața unui stadion plin.
Suporterii prezenți pe stadion vor putea asista la momentul retragerii din cariera de fotbalist a portarului echipei naționale, Bogdan Lobonț, ajuns la vârsta rotundă de 40 de ani. Întregul său parcurs de până acum în fotbal va fi celebrat cu ocazia meciului de la Ploiești.
Selecționerul Cosmin Contra pregătește meciul cu Muntenegru din debutul Ligii Națiunilor, din 7 septembrie, care se va disputa tot în ”Arena Lupilor”, cu un amical în fața Finlandei, locul 62 în clasamentul FIFA. Tricolorii și-au ales numerele pentru jocul din această seară. Lobonț va avea numărul 1, iar oamenii responsabili cu golul au numerele favorite. Gicu Grozav va purta 10, Costică Budescu, 14, George Țucudean, 19.
Pregătiți din 2016 de Markku Kanerva, antrenor care a fost interimar și în 2015, finlandezii vin la Ploiești după o serie foarte bună pentru istoria lor recentă. Ultima lor înfrângere a fost tocmai în iunie 2017, când au pierdut acasă, 1-2 cu Ucraina, în preliminariile CM 2018. Oaspeții Ploieștiului au în lot numeroși stranieri de la echipe cunoscute precum Eintracht Frankfurt, Hansa Rostock, Panathinaikos, Genk sau Spal. Au un mijlocaș de culoare, Glen Kamara, de la Dundee, dar și un jucător fără contract, atacantul Berat Sadik. Ei au făcut aseară antrenamentul oficial pe arena Ilie Oană, fiind păziți în permanență de jandarmi înarmați.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co