Actualitate

Copil înjunghiat pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Scene şocante s-au petrecut ieri, după amiază pe Bulevardul Independenței din Ploiești. Trei copii cu vârste de 14 și 15 ani s-au luat la ceartă și, ulterior, l-a bătaie, în plină zi. Polițiștii Secției de Poliție nr. 4, au fost sesizați, miercuri, în jurul orei 14.30, despre faptul că un minor a fost agresat fizic pe Bulevardul Independenței.
În baza sesizării, a fost constituită echipă operativă, care s-a deplasat la fața locului.
Din primele verificări a reieșit faptul că, între trei minori, cu vârstele cuprinse între 14 și 15 ani, ar fi existat un conflict verbal.
Ulterior conflictul a escaladat iar unul dintre minori l-ar fi agresat fizic pe un alt minor.

În baza probatoriului administrat față de un minor de 14 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun. Unul dintre agresori, în vârstă de 14 ani, a fost reţinut de către poliţişti, urmând ca joi să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți pentru luarea unei măsuri prevenitve.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co