Actualitate

Coronavirus în Prahova: 70 de dosare penale și peste 6000 de sancțiuni contravenționale

În tot judeţul Prahova, au fost întocmite 70 de dosare penale şi au fost date peste 6.000 de sancţiuni contravenţionale, de la începutul epidemiei, pentru încălcarea prevederilor legate de prevenţia răspândirii coronavirusului.
Cele 70 de dosare penale au fost întocmite pentru 92 de persoane, iar cele peste 6000 de sancțiuni contravenționale depășesc suma de 7,3 milioane de lei.
Tot la nivel de județ, sunt peste 2400 de persoane aflate în auto-izolare la domiciliu și peste 670 de persoane carantinate în 15 unități de cazare.
De pe 3 aprilie, amenzile pentru cei care încalcă regimul stării de urgență au crescut enorm. Pentru persoanele fizice, amenzile ajung la 20.000 de lei, iar pentru firme – până la 70.000 de lei.
Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare sunt cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.
Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut și ea de la 1.000 de lei la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co