Cozi interminabile pentru plata taxelor şi a impozitelor
Peste 25.000 de ploieșteni au intrat, datornici, în anul 2025, figurând cu restanțe, în baza Serviciului Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești, la plata taxelor și impozitelor locale sau a amenzilor. Din cele peste 25.000 de persoane, doar 87 de contribuabili persoane fizice și 755 de persoane juridice au profitat de amnistia fiscală oferită anul trecut de autoritățile locale, care permitea anularea majorărilor de întârziere dacă debitul principal era achitat.
În contrast, românii care își plătesc taxele și impozitele locale în avans beneficiază și în 2025 de o reducere de 10%, dacă achită integral sumele datorate. Condiția este ca aceştia să achite impozitul pe clădiri, terenuri sau mașini în primele trei luni ale anului, pentru a avea reducere.
Ploieştenii au la dispoziție multiple opțiuni pentru achitarea taxelor și impozitelor locale, însă chiar dacă plata se poate efectua și online, majoritatea s-au înghesuit la ghişee, încă din prima zi lucrătoare din acest an. Oamenii au venit încă de la primele ore, la sediile unde îşi pot achita dările, cozile formându-se încă de la 6 dimineaţa.
Majorarea taxelor și impozitelor locale, din 2025, cu 10,4% reprezentă o provocare semnificativă pentru ploieșteni, în contextul unei economii afectate de inflație. Oamenii au început să achite sumele datorate, încă de la 9 ianuarie, dar statisticile arată că restanțele și neplata rămân o problemă persistentă.
Pentru cei care nu și-au plătit datoriile, în 2024, fiscul ploieștean a impus 10.468 de popriri pe venituri și 221 de sechestre pe bunuri pentru recuperarea restanțelor.
Totodată, anul trecut, aproape 255.000 de ploieșteni și-au achitat la timp obligațiile fiscale, iar aproape 103.000 dintre aceștia au beneficiat de o reducere de 10% pentru plata integrală efectuată până la termenul limită din 31 martie.