Cresc alocațiile pentru copii de la 1 ianuarie 2025

Alocațiile de stat pentru copii cresc începând cu 1 ianuarie 2025 cu peste 10%, a declarat joi Ministerul Muncii.
Potrivit reprezentanților ministerului, majorarea alocațiilor va fi de 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cee ace însemnă că alocațiile pentru copii vor fi majorate cu 75 de lei (de la 719 lei la 794 de lei) pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități şi cu 31 de lei (de la 292 de lei la 323 de lei) pentru copiii care au peste doi ani.
„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Alocațiile de stat pentru copii au mai avut o creştere și în luna ianuarie 2024 cu 13,8%.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Plăţi și Inspecţie Socială (ANPIS), în luna august a acestui an erau înregistraţi 3.478.329 de beneficiari de alocaţii de stat pentru copii.
Potrivit legii, beneficiază de alocație de stat pentru copii toți copiii în vârstă de până la 18 ani. Alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora, precum și tinerilor cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Tinerii care repetă anul școlar nu beneficiază de alocație de stat, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.