Crimă cutremurătoare în Balta Doamnei – fiul ucis cu un cuțit de tatăl său

Crimă cutremurătoare în comuna Balta Doamnei, județul Prahova. Un bărbat de 57 de ani a fost găsit mort în propria curte, cu urme vizibile de violență. În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că agresorul este chiar tatăl victimei, un bătrân în vârstă de 81 de ani. Totul s-ar fi petrecut pe fondul unui conflict spontan izbucnit între cei doi.
Potrivit informațiilor oficiale, crima a avut loc în noaptea de 22 spre 23 mai. Între cei doi bărbați — tată și fiu — ar fi izbucnit o ceartă, care a degenerat într-un conflict violent. Bătrânul de 81 de ani și-ar fi lovit fiul cu un obiect tăietor-înțepător, cauzându-i o rană fatală.
Victima a fost găsită fără viață în dimineața zilei următoare, în propria curte. În scurt timp, polițiștii au format o echipă operativă împreună cu specialiști criminaliști.
Cercetările sunt efectuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.