Actualitate

Criza a golit piaţa din Sinaia

Criza financiară şi-a pus dur amprenta pe micile afaceri ale unor comercianţi. De exemplu, Sinaia are chiar în zona centrală  o piaţă impunătoare, cu multe tarabe şi condiţii bune, însă …..este aproape goală. Din cele peste 30 de tarabe, doar 2 mai funcţionează în momentul de faţă. După un an greu, cu vânzări slabe, mulţi au decis să închidă şi s-au retras de pe piaţă.  Situaţia nu esta mai roz nici pentru cei care au ales să îşi continue activitatea aici. Spun că nu au altă alternativă. Îşi duc traiul zilnic din vânzarea frunctelor şi a legumelor. Acum, lumea cumpără câte puţin din fiecare, iar marfa se strică şi ajunge în containerele de gunoi. Oamenii preferă să cumpere legume şi fructe din marile magazine. Spun că acolo marfa este prospătă şi de calitate. Unii au renunţat de mult să se mai aprovizioneze din piaţă. În aceste condiţii, este de înţeles de ce micii investitori au preferat să se retragă. Administraţia locală din staţiune a anunţat anul trecut că are de gând să dărâme clădirea pieţei, dar şi micile buticuri din zonă. Conform planurilor întocmite de specialiştii primăriei, aici ar urma să se realizeze o parcare supraetajată şi o piaţă mai mică, dar modernă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co