Cu atmosferă spre play-off
Proaspătul antrenor al Astrei, Bogdan Andone, este obligat să califice echipa în play off. Altfel, va avea soarta lui Alexa care a fost demis şi din cauza rezultatelor. Andone spune că îi este mai uşor să înţeleagă echipa pentru că lucrează iarăşi cu o parte din fotbaliştii cu care a luat titlul din postura de secund al lui Şumudică. Acum este principal şi vorbeşte săptămânal cu Şumudică. Când erau amândoi la Astra, întreţineau atmosfera cu câte un grătar care unea grupul de jucători. Pentru că gazonul terenului din cartierul ,,9 Mai” a fost schimbat, lotul Astrei a mers la baza sportivă a fotbalistului Daniel Chiriţă să se pregătească. Andone le a cerut jucătorilor să joace cât mai repede, Tamaş a avut nevoie de o pastilă din partea doctorului, iar Budescu a făcut şi căteva flotări pentru a se încălzi mai bine. Ultimul sosit la echipă, Gabi Enache, încă nu poate evolua din cauza unui litigiu cu fostul club. În schimb, astriştii se bazează pe Vali Gheorghe, unul din cei mai tineri jucători, dar care este golgeterul echipei. Andone debutează pe banca Astrei, duminică, în deplasare, la Sepsi Sfântu Gheorghe. Şi trebuie s-o facă bine altfel, un rezultat negativ îndepărtează Astra de locurile de play-off.



