Cu steagul prin lume
Rar mai vezi în ziua de astăzi tineri mândri de țara lor, care să se laude în toată lumea că sunt români. Totuși, patriotismul nu a dispărut de tot. Iar cei puțini care îl mai au, încearcă să trezească acest sentiment și în inima celorlați. Mihai Jitianu este un tânăr care dorește să ducă în toate țările lumii steagul României. Este pe drumul cel bun – până acum s-a pozat alături de tricolor în 45 de țări.Ideea i-a venit când era în Statele Unite ale Americii. Vestitul naționalism al americanilor l-a făcut să își dorească să fie și românii la fel. Ambiția lui Mihai este de a plimba steagul nostru pe toate cele șapte continente ale lumii. Mai are doar un pas până la reușită. În călătoriile sale, Jiti, cum îi spun prietenii, a avut parte și de momente amuzante, dar și de clipe pline de emoție – când a întâlnit români acolo unde se aștepta mai puțin. Pe Mihai îl mai așteaptă o mare recunoaștere. Cei de la Cartea Recordurilor au aflat dorința sa. Cei interesați să îl vadă pe Mihai Jitianu cum poartă tricolorul pe toate meleagurile lumii vor putea face acest lucru în curând. Televiziunea Travel Mix le pregătește o surpriză telespectatorilor.
Patriotismul lui Mihai se vede de la distanță, atât la propriu, cât și la figurat. Pe lângă steagul care îi poartă versurile, Jiti și-a personalizat mai multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Teneșii săi în roșu-galben-albastru sunt unici în lume, făcuți pe comandă.



