Cu tirul în râpă
Spaima mare printre localnicii din Măneciu. Un tir incarcat cu materiale textile care venea tocmai din Anglia s-a rasturnat aseara intr-o rapa de pe marginea DN 1 A, la intrare in aceasta localitate. Soferul autotrenului, un barbat in varsta de 45 de ani, circula cu viteza dinspre Brasov, asa ca intr-o curba a pierdut controlul volanului, a derapat din cauza carosabilului acoperit cu zapada si a cazut in prapastie. Numai o minune a facut ca atat el cat si pasagerul din dreapta sa scape cu viata. Tirul, care se indrepta catre o societatea in domeniul confectiilor din Ploiesti, s-a pravalit in rapa mai bine de 15 metri. Remorca a fost la un pas sa se prabuseasca peste cabină, dar victimele au fost scoase dintre fiarele masinii de pompierii militari si trasportate la spital cu ambulanta. Chiar si medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta s-au mirat cum de au scapat cu viata cei doi si sa aiba doar cateva fracturi. Tirul a fost scos din rapa azi noapte, cu ajutorul unei macarale. Drumul este, insa, cunoscut de soferi ca fiind unul periculos si pe timp de vara, din cauza curbelor foarte stranse.