Actualitate

Culmea incompetenței! Cine este vinovat de dezastrul din strada Căliman

Când treci pe strada Căliman, situată lângă una dintre intrările des folosite ale Sălii Sporturilor din Ploiești, auzi de fiecare dată un cor de înjurături ale șoferilor care își torturează mașinile, dar și ale locuitorilor din zonă, exasperați de praful îngrozitor care se ridică și le intră în case. Coșmarul a început acum trei luni cu o veste bună pentru cei din strada Căliman și străduțele adiacente: urma să fie racordați, în sfârșit, la canalizare. În urmă cu trei săptămâni, lucrările s-au finalizat, dar strada a rămas plină de găuri adânci.
Vinovați de coșmarul interminabil cu care se confruntă ploieștenii din strada Căliman, precum și posesorii de autoturisme care sunt nevoiți să treacă pe acolo sunt funcționarii din Primărie.

La lucrările de canalizare din zonă, aceștia au luat o singură autorizație pentru toate străzile și străduțele din zonă, în loc să ia autorizație pentru fiecare în parte. În consecință, până nu se termină și ultima străduță de canalizat, respectiv strada Coșari, lucrările de canalizare nu pot fi recepționate. Nefiind recepționate, nici asfaltarea nu poate începe, ne spune primarul Adrian Dobre. În consecință, cel puțin două luni nimic nu se va schimba pe strada Căliman.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co