Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Cultură și meșteșuguri pe Valea Prahovei

Turiștii care ajung în stațiunile de pe Valea Prahovei în această perioadă au parte de un adevărat maraton cultural, dar și de un târg al celor mai pricepuți meșteșugari din țară. În stațiunea Bușteni a început cel mai important festival al verii denumit “Zilele Culturii – Sărbătoarea Sfinxului” care timp de peste două săptămâni va oferi de la spectacole de muzică clasică, jazz sau blues până la cele de teatru, magie și iluzionism. Cea de-a VI-a ediție a festivalului a debutat destul de timid vineri, cu spectacolul pentru copii “Carnavalul Animalelor”. Maratonul cultural propus de organizatori se va desfășura în perioada 9 – 24 august și va oferi spectacole în fiecare zi, care vor acoperi toate genurile artistice, căutând să răspundă tuturor așteptărilor publicului. Turiștii ajunși deja pe Valea Prahovei s-au răsfățat în Târgul Meștesugarilor organizat chiar în centrul stațiunii Bușteni. Sosiți din toate colțurile țării, meșteșugarii și “producătorii bio” și-au expus cele mai bune produse. Vizitatorii târgului de la Bușteni au fost vrăjiți de ofertă, însă spun că prețurile nu sunt dintre cele mai avantajoase. Ciocolata de casă, dulceața de ardei iute, hainele de blană vândute în această perioadă, evident, la prețuri mici, sculpturile și picturile, dar și obiectele de artizanat au atras încă din prima zi sute de vizitatori. Evenimentul, cel mai important pe perioada estivală pe Valea Prahovei, va dura nu mai puțin de 16 zile. În perioada 22–24 august se va desfășura și Festivalul Naţional de Muzică Pop pentru Copii şi Adolescenţi „Buşteni Summer Hits”, o replică montană la „Mamaia copiilor”. Președintele juriului va fi compozitorul Andrei Kerestely, ca invitat special va fi prezent Adrian Romcescu, iar Daniel Iordăchioaie și alți soliști de muzică ușoară vor susține o serie de recitaluri.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co