Actualitate

Cum a împiedicat Elena Udrea construirea aquaparcului din Brazi

Comuna Brazi ar fi trebuit să aibă, din 2012, cel mai mare aquaparc acoperit din Sud-Estul Europei. Acesta urma să fie construit pe 2,5 hectare și ar fi rivalizat cu cele mai frumoase aquaparcuri din Europa. Primăria Brazi obținuse în 2009 finanțarea de 50%, în valoare de 10 milioane de euro, de la Uniunea Europeană, și urma ca Ministerul Dezvoltării să își dea acordul pentru finanțarea celeilalte jumătăți a proiectului.
Elena Udrea, ministrul de atunci, a refuzat categoric, motivând că Braziul este zonă industrială și că nu trebuie dezvoltat turismul aici. Primăria Brazi a făcut atunci contestații și chiar a dat în judecată Ministerul Dezvoltării, câștigând procesul în vara lui 2014, când a fost însă prea târziu pentru accesarea fondurilor.
Proiectul unui parc uriaș, care se va întinde în zona Conacului Nicolau pe o suprafață de 12,5 hectare, a fost reluat de primarul comunei Brazi, iar de luna viitoare vor începe lucrările de construcție a locului de agrement.
Parcul va avea trei terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, un lac de agrement pe 3,5 hectare cu bărcuțe și hidrobiciclete, o scenă pentru spectacole, esplanadă, piste de biciclete, role, skateboard, precum și o zonă pentru grătare. Primarul Radu Leonaș este însă hotărât ca, după finalizarea parcului în 2020, să obțină finanțare și pentru construcția unui aquaparc.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co