Administratie

Curăţenie la Palat

Toata suflarea masculina din Palatul administrativ din ploiesti a iesit in aceasta dimineata la deszapezire. In frunte cu primarul Andrei Volosevici si prefectul Adrian Dobre, functionarii s-au inarmat cu lopeti si s-au apucat de treaba. Autoritatile locale vor sa dea astfel un exemplu de urmat pentru toti ploiesteni fie ei persoane fizice sau agenti comerciali. Nu este usor sa indepartezi zapada cu lopata, dar cand trebuie, trebuie. Prefectul este obisnuit cu zapada din tot judetul. Asa ca acum poate da la lopată,  chiar si incaltat in pantofi. Directori, personal administrativ sau functionari, toti au iesit la munca patriotica. La fel a procedat si Dan ionita, directorul ADPP Ploiesti, care a muncit cot la cot cu oamenii din subordine. Politia comunitara a verificat ieri 145 de unităţi economice in ceea ce priveşte deszăpezirea şi dintre acestea, 36 au primit notificări pentru ca nu curatasera gheata si zapada din fata sediilor.  Cat despre persoanele fizice, cu atat mai mult cele care locuiesc la bloc, nu pot fi amendate pentru neimplicarea in deszapezire. Totusi este bine sa va faceti curat, macar pe langa propria masina. Nu de alta, dar dimineata veti putea pleca mai usor spre serviciu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co