Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Curse oficiale și momente spectaculoase

Două curse de trap semiclasice și Premiul de Vară. Acestea vor fi noutățile unei alte etape care se va desfășura la Hipodromul Ploiești, conform programului competiţional stabilit încă de la începutul anului.
Aceasta se va derula duminică, 8 iulie, de la ora obișnuită, în organizarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti. Vor fi, de data aceasta, doar întreceri oficiale de trap. Cursele vor fi asezonate însă şi cu alte momente spectaculoase pregătite de organizatori.
Vor fi demonstraţii de sărituri peste obstacole şi, pentru cei mici, ocazia de a fi plimbaţi de poneiul Calypso, cel care a câștigat, săptămâna trecută, Premiul Shetland. Această acțiune se va petrece în zona special amenajată de lângă tribune.
Cu prilejul întrecerilor, organizatorii au reuşit să reprogrameze Premiul Debutanţilor, cursă amânată la data de 10 iunie, din cauza lipsei numărului necesar de cai cu vârsta de doi ani, calificaţi. Drept urmare, reuniunea de duminică va fi deschisă, la ora 10.30, chiar de Premiul Debutanţilor, în care se vor întrece şase cai.
Va continua cu Premiul Indianul, apoi va propune, la un interval de o oră, Premiul de Vară, o alergare semiclasică rezervată cailor de trei ani, pe distanţa de 1950 de metri. Evenimentul va fi închis, la orele prânzului, de cursa de viteză a zilei, Premiul Intim.
Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co