Actualitate

Cursuri la mare cautare in Busteni

Tot mai mulţi părinţi îşi trimit copiii la cursurile organizate de către Casa de Cultură din Buşteni. Aici, micuţii învaţă să picteze, să cânte şi să danseze. Au demonstrat că au talent în cadrul diverselor evenimente organizate de conducerea instituţiei, iar părinţii se mândresc că tinerii au preocupări extraşcolare. Peste 100 de elevi vin la cercurile organizate de Casa de Cultură, pentru a se pregătii în domeniile unde au înclinaţii. Activitatea lor nu se rezumă aici. Au fost invitaţi la numeroase spectacole şi au dovedit că se descurcă excelent pe scenă.
Mai nou, instituţia va organiza şi alte cursuri. Este vorba despre balet clasic şi contemporan, imagine, fotografie şi film, dar şi scenaristică . Toate aceste cursuri vor fi predate de o familie venită din Statele Unite ale Americii, cu o vastă experienţă în domeniu. Cei doi, s-au oferit să-i pregătească pe elevii de pe Valea Prahovei şi de ce nu, să descopere tinere talente pe care să le promoveze.  Conducerea Casei de Cultură din Buşteni a organizat pe parcursul timpului tot felul de evenimente, în care tinerii din staţiune au fost implicaţi. Atât părinţii, cât şi reprezentanţii instituţiei culturale, doresc ca tinerii din oraş să aibă preocupări în timpul liber, menite să le dezvolte anumite aptitudini şi calităţi.
httpv://www.youtube.com/watch?v=uhY_yuZlxLQ

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co