Actualitate

De astăzi, caloriferele ploieștenilor se răcesc

Veolia Energie Prahova a anunțat că, începând cu data de astăzi, 30 aprilie, se încheie sezonul de încălzire 2018-2019. Reprezentanții societății au precizat că au fost îndeplinite condițiile legale pentru oprirea furnizării căldurii în sistem centralizat. Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru sistarea furnizării energiei termice este necesar ca media temperaturilor măsurate timp de trei nopți consecutive să fie de + 10 grade Celsius. În acest context, de astăzi, toate echipamentele de producție ale Veolia Energie Prahova vor trece la schema de funcționare pentru perioada de vară, astfel încât să permită continuitatea alimentării cu apă caldă pentru cetățenii Ploieștiului. În perioada extrasezonului, se vor derula lucrări de întreținere, reparații și modernizare pentru echipamentele de producție, transport și distribuție, în vederea creşterii eficienței energetice a sistemului centralizat din Municipiul Ploieşti, susține conducerea societății. Anul trecut, furnizarea energiei termice în oraș a fost oprită din data de 10 aprilie, sezonul de iarnă din acest an fiind unul dintre cele mai lungi de până acum.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co