Debut oltenesc pentru Mutu
Adrian Mutu va debuta în ,,Bănie” din postura de selecționer al naționalei de tineret. El își va face ”botezul” odată cu meciul România-Danemarca la ,,Under 21″ care se va disputa pe pe stadionul “Ion Oblemenco”. Federația Română de Fotbal a anunțat UEFA stadionul pe care reprezentativa Under 21 va evolua în luna martie, când e programat meciul cu Danemarca, cel mai puternic adversar din preliminariile pentru EURO 2021. Va fi pentru prima oară când tinerii tricolori vor evolua pe noul stadion din Craiova! În urmă cu doi ani, echipa națională de seniori a disputat pe arena craioveană un amical cu Suedia, fiind susținută de peste douăzeci de mii de spectatori. Naționala U21 a României ocupă locul secund în grupa, unde lider este chiar adversara din martie. Campania de calificare se va încheia în luna octombrie, pe teren propriu, contra Maltei. Începând cu EURO 2021, la turneul final vor participa 16 echipe. Pe lângă cele două formații gazdă, Ungaria și Slovenia, se vor califica direct cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi. Celelalte opt formații clasate pe locul secund vor disputa între ele un baraj în dublă manșă pentru celelalte patru locuri disponibile.