Deciziile privind noua valoare a pensiilor, după recalculare
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a emis cele patru documente, apărute deja în Monitorul Oficial, privind modelele deciziilor în ceea ce priveşte recalcularea pensiilor care se va face în toamnă.
La recalcularea prevăzută în noua lege a pensiilor se va lua în considerare:
– stagiul de cotizare contributiv;
– stagiul de cotizare necontributiv;
– stagiul asimilat (necontributiv);
– stagiu sistem neintegrat (este vorba despre cele trei legi în baza cărora au ieșit la pensie polițiștii, militarii și avocații, emise în 2004, 2001 și 2000);
– stagiul de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate
Numărul de puncte de stabilitate este acordat pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi.
Astfel, numărul total de puncte realizate la 1 septembrie 2024 reprezintă suma punctajelor anuale realizate la 31 august 2024 plus numărul de puncte de stabilitate.
În calculul pensiei se va ține cont de valoarea punctului de referință, care este de 81 de lei, iar în cazul în care, în urma recalculării, va rezulta un cuantum mai mic al pensiei, în decizie se va menționa acest lucru, dar se va păstra în plată nivelul anterior al pensiei.
Deciziile privind noua valoare a pensiilor, după recalculare, vor fi tipărite şi vor ajunge la Poşta Română până la data de 15 august, iar documentele vor fi înmânate pensionarilor cel târziu la sfârșitul acestei luni.
Conducerea Casei Naționale de Pensii informează că distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor se va desfășura între 15 și 31 august. Poștașii vor înmâna documentele doar titularilor acestor drepturi, iar pensionarii au obligația să semneze de primire.
Dacă la recalculare pensia este mai mică decât înainte, beneficiarii vor rămâne cu pensia cea mai avantajoasă, potrivit legislației în vigoare.



