Actualitate

Depozit de gunoaie chiar sub nasul Primăriei Ploiești

Ploieștenii care locuiesc pe Strada Ulierului nu mai suportă să respire aerul toxic al gunoaielor depozitate în curtea unei case părăsite. Culmea este că respectiva construcție dărăpănată, devenită un atentat la sănătatea oamenilor, se află chiar sub nasul Primăriei Ploiești. Vecinii casei din Strada Ulierului numărul 4 fac sesizări și reclamații către autorități de mai bine de doi ani de zile, însă nimeni nu a venit să ia nicio măsură.
Funcționarii Direcției Patrimoniu din Primărie cunosc de cel puțin un an situația din strada Ulierului, aceștia efectuând două inspecții ale locului.
În fapt, mizeria de la adresa Ulierului nr.4 a fost descoperită în luna martie a anului trecut, când s-au făcut verificări ale proprietăților neîngrijite în vederea supraimpozitării cu 500% în 2019. Acum urmează să se facă noi verificări pentru stabilirea adevăratului proprietar, reluându-se procedura notificărilor. Până atunci, pentru a proteja sănătatea locuitorilor din zonă, Primăria ar trebui să intervină și să dispună efectuarea curățeniei pe proprietatea abandonată.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co