Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Derby de Ploiești

Derby-ul de trap al Ploieștiului își va disputa o nouă ediție, în acest sfârșit de săptămână, la Hipodrom.

Cursa-vedetă va fi cea care stabileşte cel mai bun trăpaş autohton în vârstă de 4 ani. Reuniunea va începe la ora 10.00 şi le va oferi spectatorilor multe momente speciale. În afara celor opt întreceri ale zilei – 6 curse de trap, una de ponei şi alta de galop – iubitorii cailor vor avea prilejul să vadă două momente de dresaj cu adevărat spectaculoase.

Una dintre întrecerile care fac, de fiecare dată, deliciul spectatorilor, în special al celor mai mici dintre aceştia este Premiul „Unicorn”, rezervat poneilor, în care vor alerga „piticii” Ratatouille, Calypso, Roby şi Camelia.

De la ora 11.45, va avea loc principalul eveniment al anului: Derby-ul de Trap al României! Alergarea are doi favorți cerți: armăsarul Speedy Nobel, condus de Vasile Gheorghe, şi iapa Răsfăţata, avându-l în sulky pe Cristian Slate.

Imediat după Derby, de la ora 12.00, va putea fi urmărit primul moment de dresaj, Filimon Iordache propunându-le spectatorilor un spectacol ecvestru de înaltă şcoală. După „Criteriul cailor de 3 ani”, cursa care stabileşte liderul de generaţie la această categorie de vârstă și Premiul „Perjar”, va urma un nou spectacol de dresaj: Miron Bococi – Free style horse show!

Miron este un român din Sighetul Marmaţiei care s-a stabilit în Spania şi este, la 32 de ani, unul dintre cei mai pricepuţi dresori din Europa, spectacolele oferite de caii săi fiind renumite pe continent. Reuniunea de duminică va fi închisă de o spectaculoasă cursă de galop – „Premiul de toamnă”, cu cinci cai aliniați la start.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co