Sport

Derby la Hipodromul Ploiești

Eveniment important pe Hipodromul din Ploiești. Iubitorii sporturilor hipice și nu numai ei pot asista, mâine, la cea de-a 88-a ediție a Derby-ului de Trap al României. Aceasta este cea mai importantă competiție de profil la nivel național. Reuniunea va începe la ora 10.00, în program fiind cuprinse nu mai puțin de zece curse. Cel mai important moment îl va constitui, fără îndoială, Derby-ul, întrecere planificată pentru ora 11.40 și la care vor participa cei mai buni opt trăpași în vârstă de patru ani. Cursa se va desfășura cu autostart, pe distanța de 3100 de metri, unii dintre competitori având nume cu rezonanțe istorice – Nero, Darius, Spartan, Apolodor. Pentru premiile puse în joc, cu o valoare totală de 3600 de lei, se vor afla în surki specialiști ai genului ca Prună, Trandafir sau Cristian Slate. Printre punctele de atracţie ale reuniunii hipice, una cu caracter internaţional în condiţiile în care la startul unor curse se vor alinia mai mulţi proprietari de cai din Bulgaria, mai figurează Premiul DeMolay şi Premiul Balkan Trot Cup.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co