Actualitate

“DESCHISI PENTRU VIITOR”

Unitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală a organizat pe 9 şi 10 august 2012, la Sinaia, Conferinţa tematică “Dezvoltarea rurală – oportunităţi de sprijinire a minorităţii rome”, în care au fost prezentate orientările strategice existente în momentul de faţă în ceea ce priveste incluziunea sociala a populaţiei rome, atât la nivel naţional, cât şi european. Între subiectele dezbătute figurează politica europeană de incluziune a minorităţii rome, posibilităţile actuale şi viitoare de sprijinire a minorităţii rome în contextul dezvoltării rurale, antreprenoriatul social, precum şi educaţia prin cultură şi patrimoniu. Printre subiectele dezbatute au fost prezentate si studii de caz referitoare la romii din ţară, din Bulgaria, Italia, Spania şi Ungaria şi un studiu de caz în privinţa asistenţei medicale acordate comunităţii “Travellers”, în Irlanda. In cadrul conferintei au fost examinate si o serie de aspecte care vizează menţinerea tradiţiilor şi autenticităţii culturii rome. Pe parcursul celor doua zile participantii au avut parte si de un stand la care au fost expuse o serie de obiecte de artizanat lucrate de meşteri argintari, rudari sau împletitori.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co