Actualitate

Descoperire uluitoare

Un inventator braşovean, prezent la sesiunea de comunicate a profesorilor de geografie din judeţ, la Colegiul Naţional „Jean Monnet” din Ploieşti, a zguduit din temelii teoriile lui Issac Newton. Cu ajutorul unei invenţii, formată din 21 de dispozitive, la care a muncit mai bine de 30 de ani, acesta a demonstrat că Pâmântul este  susţinut în spaţiu de o axă port planetă invizibilă „Steaua polară” şi Steaua Polul Sud. Teoria lui  Newton  că  Pământul se mişcă datorită inerţei şi atracţiei gravitaţionale a fost destrămată de inventator cu ajutorul dispozitivelor sale, dar şi pe baza noilor calcule matematice descoperite. Inventatorul susţine că întrega sa descoperire se bazează atât pe calcule matematice cât şi pe studiul amănunţit al Bibliei. Şi dacă până în prezent, în ţară nu a avut prea mare succes cu invenţia sa, germanii s-au arătat foarte interesaţi aşa că anul acesta dispozitivul său va fi fabricat în sute de exemplare, care vor ajuta elevii străini să studieze şi mai bine astrologia şi secretele ei. Aparatul pentru demonstrarea mişcării de rotaţie şi de revoluţie a Pământului  este unic în lume şi are  acreditare din partea Ministerului Educatiei Cercetarii și Inovarii de 12 ani. Prin intermediul acestuia  profesorii pot explica mult mai simplu şi intr-un mod plăcut  atât noţiuni de geografie, cât şi de astronomie, fizică, chimie şi religie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co