Desființarea este aproape
CSM Ploiești joacă, în această după-amiază, la Măgura Cisnădie într-o nouă etapă din Liga Națională de handbal feminin. Ar putea fi ultimul meci pentru junioarele antrenate de Daniel Gheorghe la acest nivel. Dar și pentru întreaga secție de handbal a Clubului Sportiv Municipal. Desființarea echipelor de seniori, fete și băieți, a fost propusă chiar de către conducerea clubului. Aceasta a avut două motivații legate de ambele echipe. La fete, majoritatea componentelor sunt junioare, mai evoluează și în campionatul lor plus programul de la școală. Toate acestea le solicită enorm și de aceea oficialii CSM-ului susțin că este mai bine ca echipa să fie retrasă din prima ligă. Iar la trupa masculină singurul motiv este acela că transferurile sunt blocate iar lotul nu poate fi completat. În consecință, decât să se meargă într-o penalizare continuă, din partea Federației Române de Handbal, se consideră că este mai bine ca și formația masculină să fie desființată. Tocmai din cauza blocajului, trupa antrenată de Dragoș Dobrescu și Ion Nicolae nu a mai făcut deplasarea la Iași pentru meciul de campionat. Următoarea partidă ar trebui să se dispute pe 12 noiembrie, la Sala Olimpia, cu LPS Piatra-Neamț, dar se pare că nu va mai fi cazul. Hotărârea celor de la CSM a venit și după ce membrii Consiliului de Administrație al clubului și-au dat demisia în urma situației existente. Desființarea handbalului va fi analizată de Primăria Ploiești, cea care, prin edilul-șef Adrian Dobre, a spus că susține sportul la nivel de copii și juniori, dar după o analiză a clubului municipal și a unui proiect de hotărâre a Consiliului Local Ploiești.



