Actualitate

Destinaţia oamenilor de afaceri

Turismul de conferinţe s-a dezvoltat în ultimii ani pe Valea Prahovei. Numărul seminariilor şi al conferinţelor a crescut considerabil în ultima perioadă, semn că staţiunile montane sunt preferate pentru organizarea acestor evenimente. Dacă în perioada verii prin hoteluri se vorbea numai despre excursii pe munte şi plimbări la obiectivele turistice din zonă, acum se discută despre indicatori economici, poliţe de asigurare sau despre tratamente medicale inovatoare. Deşi suntem într-un an de criză, cererea pentru evenimentele de tip conferinţă rămâne constantă, iar unităţile care şi-au amenajat săli speciale şi le-au dotat cu tot echipamentul necesar, au numai de câştigat în extrasezon. Mulţi hotelieri şi-au atras acest segment de clienţi cu preţuri mai scăzute decât anul trecut şi cu servicii de înaltă calitate. Zeci de firme din toate domeniile de activitate aleg staţiunile de la poalele Bucegilor pentru specializarea angajaţilor sau pentru prezentarea de noi produse, iar la aceste evenimente participă sute de persoane. Turismul de afaceri este foarte important, în opinia hotelierilor, deoarece aduce câştiguri mai mari decât cel de relaxare. Investiţia unităţilor ajunge la zeci de mii de euro, în funcţie de numărul sălilor, capacitatea lor şi calitatea aparaturii, însă ea reprezintă un atuu pentru hotelieri, deoarece reuşesc să atragă nu numai turişti interesaţi de plimbări pe munte, ci şi oameni de afaceri. În această perioadă, mulţi operatori din turism au reuşit să atragă mii de turişti din acest segment.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co