Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Dezastru ecologic în urma turiştilor

S-au distrat pe Valea Prahovei cu familia şi prietenii, însă au lăsat în urma lor mormane de gunoaie. Spaţiile verzi din Buşteni arată ca o adevărată groapă de gunoi după sărbătorile pascale. Caserole de mici, cărbuni arşi, hârtii, pungi de plastic, sticle, pett-uri, asta a rămas în urma turiştilor care au petrecut timpul liber la iarbă verde. Valea Cerbului şi poienile de lângă telecabina din Buşteni arată deplorabil, semn că cei care au ajuns în zonă s-au gândit prea puţin la  protejarea mediului înconjurător. Odată încheiată distracţia, au uitat să mai adune şi să arunce la tomberoane resturile menajere. Localnicii sunt indignaţi şi spun că la doi paşi de locurile unde s-au încins grătarele sunt montate şi containerele, însă turiştii au uitat total de bunele maniere. Acum, resturile vor fi strânse de reprezentanţii administraţiei locale din banii publici. Autorităţile au făcut de nenumărate ori apel la bunul simţ al turiştilor care vin să se distreze pe spaţiile verzi, însă de fiecare dată povestea se repetă. În curând, jandarmii şi poliţiştii comunitari vor sta la pândă şi îi vor amenda pe cei care îşi vor abandona gunoiul la locul de picnic. Nu de alta, dar cu vorba bună, turiştii nu prea înţeleg. Dovada: gunoiele care rămân de fiecare dată în urma lor.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co