Actualitate

Distracție și adrenalină la maxim!

Vremea frumoasă din ultimele zile a atras ca un magnet turiștii doritori de senzații tari pe crestele munților, iar activitatile în aer liber pe Valea Prahovei au fost la ordinea zilei. Astfel, de la obișnuitele plimbări pe traseele montane, până la o tură cu mountain bike-ul pe cărările munţilor, turiștii au putut experimenta o nouă formă de distracție plină de adrenalină și anume zborul cu parapanta. Pentru turiștii aflați la munte, zborul cu parapanta este o alternativă relaxantă. Mai ales pentru cei care vor să se deconecteze după zile de stres citadin, fără a se apuca de sporturi extreme. Zborul cu parapanta îți dă una dintre cele mai uimitoare senzații pe care le poti experimenta vreodată. Amatorii de senzații tari spun că astfel descoperă lumea de la nivelul zborului de pasăre și se lasă purtați de vânt și emoții deasupra munților. E o senzație uimitoare, fiecare simte diferit, însă toți revin pe pământ fericiți! Zborul propriu-zis durează aproximativ 20 de minute, iar în ceea ce privește costul unei asemenea distracții, tarifele încep de la 200 și ajung până la 400 de lei de persoană și depind de altitudine, dar și de lungimea traseului. Vârful muntelui Sorica și Crucea de pe vârful Caraiman fiind locurile cele mai frecventate de pasionați. Spre deosebire de zborul de unul singur, pentru cel cu parapanta dublă care este dirijată de un pilot calificat și cu multă experiență, turiștii au nevoie doar de o scurtă introducere în domeniu, de aproximativ zece minute, fără prea multe antrenamente și teorie. După care, te înalți în văzduh și planezi. Orice persoană poate zbura, pentru că nu sunt interdicții. Zborurile se efectuează în funcție de condițiile meteorologice. Dacă e vânt puternic sau ploaie, acestea se amână până vremea va fi ceva mai calmă. Astfel turiștii vor putea zbura și admira în siguranță cele mai pitorești zone ale stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co