DN1 poate fi blocat de alunecări de teren
By
Circulație îngreunată pe Drumul Național 1 pe sensul București – Brașov. Din cauza precipitaţiilor căzute în ultimele zile, azi-dimineață, alunecările de teren s-au reactivat pe o suprafață din spatele Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” din Câmpina. Pământul a ajuns în DN, la km 93. O comisie de constatare a situației și de evaluare a pagubelor s-a deplasat la faţa locului.
Zona este blocată şi semnalizată, pentru evitarea unor evenimente nedorite. Pericolul nu a trecut, iar autorităţile se aşteaptă să se confrunte în perioada următoare şi cu alte alunecări.