Doi bărbați au căzut de pe balconul unei pensiuni
Accident dramatic, azi-noapte, la o pensiune din Sinaia, unde doi bărbați, în vârstă de 38 și 37 de ani, au căzut în cap de la balcon. Accidentul s-a petrecut în urma ruperii balustradei, iar cei doi au căzut în gol trei metri.
Una dintre victime, bărbatul de 38 de ani, a fost găsită de medicii de la Ambulanță în stare de inconștiență. Cei doi bărbați au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Ploiești pentru investigații medicale. Potrivit directorului instituției, dr.Florin Pușcariu, bărbatul de 38 de ani a rămas internat în secția de neurochirurgie, fiind diagnosticat cu traumatism cranian și traumatism toracic, cu două coaste rupte. Celălalt bărbat, care a avut răni mai ușoare, a fost externat. Se pare că cei doi erau angajați ai vilei-pensiune și aveau închiriată o cameră acolo.



