Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Doi internaționali au devenit astrali

Un internațional din Bosnia și unul din Republica Moldova completează lotul Astrei înaintea startului noului sezon competițional. Daniel Graovac, fundaș central de 25 de ani, ultima dată la Vojvodina Novi Sad, a devenit jucătorul trupei giurgiuvene. Acesta a semnat un contract valabil pentru trei sezoane. Jucătorul are în CV prezențe în Naționala Bosniei, este format de Dinamo Zagreb și mai are evoluții la echipe precum Mouscron, dar și la alte două formații bosniace. Astra a încheiat, cu o remiză, turneul susținut în Slovenia. Elevii lui Dan Alexa au avut parte de un test în fața prim-divizionarei croate Slaven Belupo, joc încheiat cu scorul de 0-0. În acest meci a evoluat și fundașul Graur, internațional moldovean, ultima dată la Milsami Orhei. Astra a disputat în cantonamentul din Slovenia primul joc de verificare împotriva echipei de eșalon secund din Rusia, Rotor Volvograd. A fost 1-1, golul echipei astriste fiind marcat de către Denis Alibec. În meciul doi, Astra a jucat împotriva celor de la Ural Ekaterinburg, prim-divizionara rusă avându-l în componență și pe românul Eric Bicfalvi. A fost 2-1 pentru ruși, golul trupei lui Dan Alexa fiind marcat de mijlocașul Robert Grecu. În această perioadă trupa prezidată de Dani Coman a transferat aproape o echipă întreagă, o parte din jucători fiind semnați, iar alții pînă la începutul sezonului. După o pauză de două zile, astriștii vor relua antrenamentele la Ploiești și se pregătesc pentru startul campionatului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co